joi, 28 februarie 2013

Pensia militară, o stratagemă electorală?


       De două săptămâni este adusă în discuţie problema pensiilor militare, ţinută de ceva vreme la cutie. A mai fost fluturată în campania electorală, după care a fost dată uitării. Pe fond chestiunea este simplă, pentru că marea parte a pensionarilor militari, au primit majorări după cum a cerut pipota lui Oprea şi bagajul de cunoştinţe al lui Şeitan în materie de drepturi băneşti militare. În luna ianuarie 2011, Oprea s-a jucat cu pensia militară, producând cea mai mare cacealma electorală. A trimis prin poştă la toţi pensionarii militari, pensia la valoarea salariului mediu pe economia naţională, să creeze o anumită panică, după care luna următoare a revenit la pensiile iniţiale. Cât a fost de legal, de constituţional să te joci cu propietatea omului şi pentru o lună? Cineva ar fi trebuit să o spună la momentul respectiv. Alesul poporului nu a zis nimic şi a tăcut chitic. Oprea i-a aburit pe toţi, cu riscul de a distruge sistemul de pensii militare, care dăinuia de multă vreme la români. Totul s-a făcut în scopul aducerii de capital electoral pentru partidul balama. Nu o spun eu, ci cărţile spun, că încălcarea principiilor, regulilor, în sistemul militarizat, crează posibilitatea dezvoltării fenomenului anarhic. De ce s-a dorit răsturnarea scării ierarhice a pensiilor militare, păstrată până acum doi ani în sistemul de pensii militare? Este o chestiune la care trebuie să răspundă cineva odată. Iar răspunsul va clarifica multe probleme. Am înţeles că DNA s-a pronunţat deja. Că nu e nimic penal în toată chestiunea găurii produse în bugetul de pensii publice, pagubă sesizată şi de avocatul poporului. Şi premierul s-a pronunţat, că Oprea nu-i vinovat. A mai făcut-o cineva la fel, în cazul lui Popoviciu. Dar stabilirea unui stagiu minim de cotizare  de 20 de ani, fără o bază de calcul în spate şi o cotizaţie reală depusă, nu constituie o înşelătorie, un furt din avutul public? Păi să ne spună domnul Ponta, că o încadrare în codul penal, cred că mai ştie să facă.
       De ce flutură premierul Ponta nerecalcularea pensiilor militare acum pare  de neînţeles. Însă trebuie să dea un răspuns la problema ridicată de Avocatul Poporului. Iar declanşarea acum a unei operaţiuni de reaşezare a pensiilor militare acolo unde le este locul, ar descoperi o mare găinărie pentru care cineva ar trebui să plătească. Din nefericire vinovatul, ar putea fi chiar cumătrul Oprea. Chestiunea cu greşelile constatate de audit în judeţul Ilfov este minoră. Este trâmbiţată pentru a ascunde de fapt marea pagubă constatată şi de Avocatul Poporului care se rostogoleşte din nefericire lunar. Devine ca un bulgăre de zăpadă  care se rostogoleşte la vale şi se măreşte din ce în ce mai mult. Premierul are în schimb o chestiune simplă de rezolvat, promisă în campania electorală şi nu o face. O problemă de retroactivitate care-i permite şi Costituţia Ţării să o rezolve repede, printr-o ordonanţă de urgenţă, privind restituirea pensiilor militare desfiinţate. Da desfiintate, aşa cum a precizat şi Avocatul Poporului. Pentru că trebuie să înţeleagă şi domnul Ponta şi alţii din jurul lui, că un act normativ care te obligă să depui o cerere, prin care trebuie să accepţi ce nu doreşti, este nul de drept. S-a impus prin HG nr. 735/2010 şi preluată de OuG 1/2011, întocmirea unei cereri prin care trebuia să accepţi să-ţi ia din pensie, iar dacă nu o depuneai, îţi fixa o sumă aleatoriu, stabilită la nivelul salariului mediu pe economie. Trebuie să afle şi domnul Ponta că sunt pensionari militari care nu au acceptat acest şantaj. Nu au vrut să-şi semneze propia sentinţă de desfiinţare a pensiilor militare. Sunt puţini, dar aceştia sunt cei care trebuie să primească primii un răspuns urgent, de la premier. Pensiile lor şi a celorlalţi care au pierdut au fost practic desfiinţate. În locul lor primesc o sumă aleatoriu stabilită, de nu se ştie cine. Pentru suferinţa lor cine trebuie să răspundă? Această suferinţă este astăzi prelungită de guvernarea Ponta. În ce scop se prelungeşte această suferinţă? Pentru că nu poate fi vorba de sume importante în discuţie, având în vedere numărul mic de pensionari care au fost afectaţi.
       De altfel revenirea la o lege a pensiilor militare, şi dimensionarea lor după valorile ierarhiei militare, pentru că aşa au şi  fost remuneraţi în solde şi nu în salarii, fără a contribui la fondul public de pensii, ar aduce economii la bugetul statului şi ar degreva bugetul public de pensii. Dacă Avocatul Poporului îţi spune că a fost o prostie ce a făcut Boc şi şatra lui, de ce  este aruncată la coş propunerea sa?
     Este o vorbă în popor: dacă ăla s-a aruncat în lac, tu de ce te arunci în puţ?

Col.(r) Nour Constantin