marți, 30 noiembrie 2010
MAREA UNIRE 1918
Filiala 1 Tulcea SCMD va participa si va depune o coroana de flori, in amintirea eroilor razboiului de intregire si a martirilor cauzei nationale.
Rugam membri de sindicat sa participe la aceasta activitate, pe data de 01.12.2010, ora 09.30, Piata Civica.
BIROUL OPERATIV AL SCMD FILIALA 1 TULCEA
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
De la un cardiac, cordial - ultima poezie scrisă de Adrian Păunescu / AUDIO
De pe patul de suferință de la Spitalul Floreasca, poetul Adrian Păunescu a scris ultima sa poezie, pe data de 31 octombrie 2010.De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
duminică, 31 octombrie 2010
Ziua Internationala a Marii Negre, 31 octombrie
Data de 31 octombrie a fost desemnată „Ziua Internaţională a Mării Negre” în anul 1996, cînd toate cele şase ţări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării. Astfel, în fiecare an, în 31 octombrie, este serbată cea mai izolată mare a lumii. Marea Neagră este aproape în totalitate separată de restul oceanelor lumii, atinge adîncimi de pînă la 2212 metri şi are un bazin hidrografic de 420.000 de km2, suprafaţă ce corespunde unei treimi din zona continentală a Europei.În ultimele decade ale secolului XX, Marea Neagră a suferit deteriorări puternice ale condiţiilor de mediu, datorate, în cea mai mare parte, eroziunii costiere, eutrofizării, insuficientei tratări a apelor uzate, introducerii de specii exotice, pierderii de habitate şi managementului neadecvat. Diversitatea biologică a scăzut dramatic.
Adoptarea, în 1996, pe 31 octombrie, a Planului Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, în cadrul Conferinţei Interministeriale, a fost încununarea activităţii de trei ani a Programului de Mediu pentru Marea Neagră. Acest Plan Strategic recunoaşte importanţa participării tuturor sectoarelor societăţii la implementarea şi aplicarea principiilor planului, precum şi obţinerea dezvoltării durabile în regiune.
sursa :http://supravietuitor.wordpress.com/2010/10/31/ziua-internationala-a-marii-negre-31-octombrie/
miercuri, 20 octombrie 2010
Stimate coleg,
Pe 25 0ctombrie 2010, intre orele 11.00-17.00, SCMD organizeaza actiuni sindicale prilejuite de ZIUA ARMATEI. Prezenta este obligatorie (se admit absentele numai in caz de forta majora).
Tinuta:
- civila , decenta. Se va purta vesta si sepcuta inscriptionate cu insemnele SCMD;
- nu se va purta tinuta militara, acest fapt contravenind Ordinului ministrului apararii nationale, privind ocaziile in care se poarta uniforma militara de catre cadrele militare in rezerva si in retragere (M- 146/24.10.2003) ;
-Se va purta obligatoriu la gat legitimatia de membru SCMD (intr-un suport de plastic, prins cu un snur, nu cu clema, din motive de siguranta);
Luati-va masuri asiguratorii in caz de conditii meteo nefavorabile.
ALTE PRECIZARI:
-Nimeni nu va parasi dispozitivul decat la semnalul conducatorului actiunii;
-Pe timpul mitingului e bine de stiut si mai ales , de urmat:
-Pe timpul mitingului e bine de stiut si mai ales , de urmat:
- uitati-va bine pe cine aveti langa voi ;
- nu lasati persoane straine sa patrunda in grupul cu care sunteti;
- uitati-va atent la cei care sunt imbracati mai gros, par mai ciudati sau mai “exuberanti”;
- nu va lasati provocati de oameni pe care nu ii cunoasteti ;
- evitati situatiile conflictuale ;
- nu provocati organele de ordine ;
- nu purtati obiecte contondente sau care pot provoca rani;
- urmati-va conducatorii de grup;
- nu va risipiti, nu va rupeti de grup;
- daca apar conflicte regrupati-va si stati calmi ;
- folositi telefoanele sau camerele video pentru a fotografia - filma tot ce pare mai ciudat sau deosebit, inclusiv participantii "echipati " mai deosebit;
- nu lasati persoane straine sa patrunda in grupul cu care sunteti;
- uitati-va atent la cei care sunt imbracati mai gros, par mai ciudati sau mai “exuberanti”;
- nu va lasati provocati de oameni pe care nu ii cunoasteti ;
- evitati situatiile conflictuale ;
- nu provocati organele de ordine ;
- nu purtati obiecte contondente sau care pot provoca rani;
- urmati-va conducatorii de grup;
- nu va risipiti, nu va rupeti de grup;
- daca apar conflicte regrupati-va si stati calmi ;
- folositi telefoanele sau camerele video pentru a fotografia - filma tot ce pare mai ciudat sau deosebit, inclusiv participantii "echipati " mai deosebit;
- fiti vigilenti, pentru orice neregula, sesizati personalul de ordine;
- pentru a evita dezinformarile, toate informatiile, schimbarile de program survenite, referitor la activitatea mentionata si a altora ce vor urma, le veti obtine numai de pe site-ul filialei noastre.
Nu se va da curs la: violenta, injurii, etichetari, provocari, aruncarea de obiecte, accesorii sau insemne militare, (sepci, grade militare, etc).
Ne dezicem de orice persoana care se va manifesta in acest mod .
Continutul acestui mesaj il veti aduce obligatoriu la cunostinta tuturor colegilor particianti la actiune!
Verificati cu regularitate mesajele de pe telefon si e-mail si cititi site-ul filialei !
vineri, 15 octombrie 2010
PROTEST
In ziua de 25.10.2010 intre orele 11.00 – 13.00, în fata Prefecturii Tulcea si sediul PDL din localitate, un număr important de cadre militare, membrii ai SCMD Filiala 1 Tulcea şi simpatizanţi ai mişcării sindicale din garnizoană, vor picheta şi îşi vor manifesta nemulţumirea fata de politica de distrugere a tuturor valorilor acestui neam, de către actuala guvernare „Băsescu – Boc”.
Participanţii vor protesta pentru:
– modul fraudulos in care s-a votat Legea 323/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
– Respingerea de către Senat la data de 17.05.2010 a propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional
– Adoptarea „Proiectului de Lege pentru abrogarea Cap.IV din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – lege organică – Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României Cameră decizională”.
Presedinte S.C.M.D. Filiala 1 Tulcea
vineri, 24 septembrie 2010
COMUNICAT
Filiala 1 Tulcea va invita joi 30.09.2010 orele 10.00, sa participati la adunarea generala ce va avea loc la Casa Armatei Tulcea.
Ordinea de zi:
1. Informarea membrilor de sindicat cu principalele probleme care au aparut de la sedinta precedenta pana in prezent;
2. Informare privind situaţia evidenţei membrilor de sindicat ai filialei;
3. Discutarea masurilor publicate pe site in data de 15.09.2010 de catre presedintele SCMD si modul de sustinere a acestora prin diferite forme si metode;
4. Probleme organizatorice: primirea de noi membri; stabilirea unor proiecte de Protocol de colaborare cu organizaţii sindicale similare, cu organizaţii şi asociaţii neguvernamentale. Stabilirea modului de anunţare a membrilor de sindicat în diferite variante pentru participarea la diferite evenimente;
5. Diverse. Informare cu privire la strângerea cotizaţiei şi cheltuirea banilor.
Cu aceasta ocazie va rugam sa aduceti urmatoarele:
– 2 poze tip buletin;
– 2 copii ale cartii de identitate/buletin de identitate.
Acestea sunt necesare pentru realizarea evidentei membrilor de sindicat si intocmirea legitimatiilor de membru al sindicatului, pe care le veti ridica cu aceasta ocazie.
Va rugam sa anuntati si cunostintele dumneavoastra care sunt membrii ai filialei si eventualii simpatizanti.
Biroul Operativ Judetean al SCMD Filiala 1 Tulcea
Cpt.cdor.(r) Cobuz Nicolaie
joi, 9 septembrie 2010
CONSTITUIRE FILIALA 1 TULCEA A SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE IN REZERVA SI IN RETRAGERE
Marti 07 septembrie 2010, la Casa Armatei a avut loc adunarea cadrelor militare in rezerva din M.Ap.N. , M.A.I., S.R.I. si alte structuri, avand drept scop constituirea filialei din Tulcea, a Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, in rezerva si in retragere. Au participat cadre militare in rezerva si retragere din:Tulcea, Sulina, Babadag si Slava Cercheza.
Prin vot unanim, adunarea a desemnat urmatoarea structura de conducere (Biroul Operativ al filialei):
– presedinte al filialei, col (r) Stroe Eogen;
– vicepresedinti: Cdor.(r) Zaharia Ion;
Cdor.(r) Ciorbaru Eugen;
Col.(r) Ciobanu Constantin
– secretar Cpt.cdor.(r) Cobuz Nicolaie.
Adunarea a fost onorata de prezenta presedintelui S.C.M.D d-l col.(r) dr.Dogaru Mircea si a Presedintele Filialei 1 Calarasi col.(r) Swider Paul. Presedintele S.C.M.D, intr-o expunere deosebit de interesanta si documentata, a prezentat auditoriului o informare privind activitatea desfasurata de SCMD de la infiintare si pana in prezent, problemele actuale ale statului roman, consecintele produse de politica discriminatorie a guvernantilor cu privire la situatia personalului militar in rezerva, cat si a celui activ.
In prezent in cadrul Filialei sunt inscrisi un numar de 41 membri. Cei ce doresc sa adere sunt rugati sa contacteze unul dintre membrii Biroului Operativ al filialei .
Honor et Patria! Vae victis !
Cpt.cdor.(r) Cobuz Nicolaie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


